Mucegai

Sa fiu impartiala intr-o lume plina de oportunisti pentru un moment am crezut ca o sa ma scuteasca de anumite nemultumiri.Imi dau seama ca mi-am cam lasat viata sa-mi scape printre degete.Am stat pe margine si i-am privit pe altii cum pleaca,iar apoi se reintorc.

Am incercat sa ma conving ca sunt eu prea suparacioasa,ca am facut si eu rau si ca e firesc sa se intample asa.

Ma simt alungata din propria viata.Mi s-au taiat aripile inainte de a invata sa le folosesc...

Sunt tentata sa spun ca e viata mea...ar trebui sa fac ce vreau cu ea dar m-as minti singura...doar atunci cand trebuie sa ne lipsim de prezenta unei persoane dragi ne dam seama cat de legati suntem de oamenii din jur...cata nevoie avem de ei...viata la modul absolut niciodata nu este doar a ta.Interactionam cu persoane chiar daca nu ne face placere,viata ni se modeleaza in permanenta dupa vointa celorlalti.Efectele actiunilor lor se rasfrang asupra noastra,uneori evident iar alteori mai subtil.

Parerile de rau sunt atat de inutile...

O sa-mi spui ca eu am gresit?

O sa inventezi niste scuze penibile pe care eu ar trebui sa le cred?

3 luni

Ati observat ca exista persoane care se gandesc la voi doar atunci cand se simt singure? Aceste persoane apar brusc in viata voastra, isi satisfac dorintele, ca apoi, cand ceva mult mai bun se iveste la orizont, sa dispara iar.Mereu m-am intrebat care este motivul pentru care se reintorc: sa fie oare disponibilitatea noastra neconditionata? De ce pentru unii, am fi buni doar in momentul in care lor le lipseste ceva ? Si de ce tocmai noi?

Oare sunt atat de nesemnificativa pentru toti cei care nu-mi dau un semn cu lunile?Oare toti cei care m-au uitat se mai gandesc la mine?Cred ca pana la urma traim intr-un cerc vicios: noi ii vedem doar pe ceilalti, nu si cand intre noi si ceilalti se pune semnul egalitatii. Practic, jumatate din viata suntem jucarii si cealalta jumatate suntem jucatori.Totul ar fi mult mai simplu, daca lumea ar fi deschisa si sincera: "Astazi m-am gandit la tine", "Mi-e dor de tine", "Nu te-am uitat", cu astfel de mesaje s-ar duce naibii o groaza de intrebari, si sincera sa fiu, pe mine m-ar ajuta grozav.

Nu am sa inteleg niciodata oamenii care dispar total din viata mea un timp, ca apoi sa reapara mai senini ca niciodata, ca la final s-o ia de la capat.Dar daca totul ar fi atat de simplu, unde ar mai fi distractia, macinatul nervilor, rosul unghiilor, nedormitul noptilor, barfelor nesfarsite cu prietenii, curiozitatea?Poate am sa inteleg si eu candva.Cand toate lucrurile o sa-mi fie clare o sa-mi expun mult mai obiectiv si rational punctul de vedere.

Dar pana atunci:Ti-e dor de mine?

O parte din Eu

Poate am lasat impresia ca sunt o tipa trista...

Fericirea ca si nefericirea are mai multe nuante,momentele de fericire prefer sa le traiesc...

Nu sa le scriu! Pot spune despre mine ca sunt vesnic indragostita...de munte,de mare,de rasarit,apus,vara,soare,de ploaie,muzica,desen,de o stea,de cana mea,de un el,iar daca nu de un El,de mine,cu siguranta.Ma iubesc mult!sunt narcisista!...in ultimul timp mai mult decat altadata...nu stiu daca asta e bine sau nu...poate e doar un zid pe care l-am creat ca sa ma protejeze,oferandu-mi iubire neconditionat.Sunt sensibila.Ma demoralizez foarte usor...in momentele proaste poate si o gluma care sa mi se para nesarata sa ma faca sa tac ceva timp,nu pentru ca te-as ura ci doar ca sa ma protejez si sa evit cearta.Mi se pare meschin sa dau amploare unei situatii de acest fel.O sa te trec pe o lista pe care o tin foarte aproape.O sa-ti fie restrictionata orice cale de comunicare un timp...dar o sa-mi treca si o sa-mi para rau...evident,tu nu o sa stii asta.Nu pentru ca mi se pare ridicol sa-mi cer scuze,daca gresesc imi asum...Daca o sa-ti spun trebuie sa te consideri norocos si sa fi convins ca esti una din persoanele care au aces la loja...persoanele care pot sa-mi perceapa cu usurinta balbele...sa-mi observe greselile. Mi-ar placea sa fiu mai inconstienta...mi se pare atractiv pentru simplul fapt ca nu esti nevoit sa-ti gandesti urmatorul pas...as putea sa ma joc cu apa si focul de cate ori vreau...dintr-o scanteie sa izbucneasca un incendiu pe care sa-l sting cu o picatura de apa sau sa-i controlez intensitatea..sa ma ghidez dupa instinct...dar teama ca o sa oscilez dintr-o extrema in alta imi da de gandit...s-ar putea termina prost si as ramane cu adevarate procese de constiinta...