Egoismul meu dus la cote maxime

Ultima experienta din viata noastra trebuie sa fie atat de diferita...moartea.Cum e sa mori? De mii de ani noi,oamenii,facem din sinucidere un subiect tabu.De ce e rau sa te sinucizi?De ce sa traiesti daca nu mai vrei,daca nu-ti mai gasesti locul,daca nu mai esti fericit?

Nu cred ca fiintele care se sinucid gresesc,ce e tragic in a parasi Pamantul?Cred ca la fel de bine putem sa traim si in alte locuri,poate cu mai putina suferinta. La naiba cu superstitiile!Daca Dumnezeu ne-a creat el ne stie trecutul,prezentul si viitorul,ne aduce pe lumea asta stiind prea bine cum o sa sfarsim,deci nu va fi socat de gesturile noastre.Oamenii de ce ar fi?Da,stiu...nu suntem singuri si trebuie sa tinem cont si de pareriile celor din jur sau macar sa stam putin si sa ne gandim la cat rau le-am putea cauza...Dar sa nu uitam sa fim fericiti!

Mi-as dori sa mor frumos...ajutata de o supradoza de calmante care sa simti cum iti amortesc trupul si mintea,in bratele unui strain care te fascineaza,poate ascultand si melodia preferata...asa ar trebui sa fiu multumita pentru ca nu ar mai trebui sa trec prin experiente similare,caci si-ar pierde originalitatea,transformandu-se in trageria unei vieti in care totul se repeta,iar ziua de ieri e totdeauna la fel cu cea de maine.

Ar fi aproape imposibil sa nu fiu cuprinsa de frica,o frica teribila de necunoscut,dar pana la urma nu asta ne dorim?sa descoperim cat mai multe lucruri si mai ales sa traim momente unice?sau e prea mult?

[Nu vreau sa ma sinucid,e departe de mine gandul acesta.Ma simt singura si pur si simplu aberez...]

Miercuri

[inapoi cu 2 zile] Era miercuri.Imi petreceam seara linistita in pat...desi ma sperie rapiditatea cu care trece timpul,alteori imi doresc sa nu il simt.Pentru a mia oara refuzam sa-mi parasesc asternuturile care imi atingeau trupul atat de subtil...le prefer calde si pufoase,rusinoase si secretoase precum sunt si eu... Lipsita de entuziasm stateam atintita cu ochii in monitor...am primit adresa unui blog pe care l-am acesat fara sa ma gandesc prea mult...la scurt timp am aflat ca si lui i se intamplase acelasi lucru...nu stiu ce l-a facut sa-mi dea add pe adresa de YM poate i-a placut modul in care imi exprimam sentimentele pe blog sau pur si simplu cuprins de plictiseala...am inceput sa schimbam parari:directi,lipsiti de vreun sentiment,poate doar frustrarea cu care catalogam eu barbatii in postul anterior,iar el femeiile in discutia noastra ne mai facea sa vorbim...dupa putin timp a dat curs unei conversatii pe care o credeam superficiala,o simpla discutie prin telefon...incercata de neincrederea pe care eu o consider fireasca am reactionat putin superficial.Pe parcur parca mi s-a diminuat superficialitatea la maximum si nici nu mai stiu cand si cum am inceput sa dau frau liber cuvintelor.E interesant sa simti cum trece timpul si tu prinzi incredere intr-un om care te indeamna sa-ti exprimi pana si cele mai ascunse trairi si ganduri pe care nu credeai ca o sa le spui cuiva,te ajuta sa-ti eliberezi mintea populata de personaje infecte,banale,aceleasi din trecut care iti pareau odinioara super eroi.Mi-a schimbat viziunea asupra unor situatii pe care nu credeam ca o sa le inteleg,iar discutia noastra a evoluat mult mai dezinhibata decat as fi crezut.orele treceau fara sa-mi dau seama,iar obrajii mei timizi si dezantrenati erau patrunsi de o amorteala placuta din cauza rasului.Doar telefonul care s-a descarcat ne mai intrerupea conversatia matinala...a fost unul din cei care a incearcat intr-adevar sa ma asculte fara sa ma judece,sa ma inteleaga si sa-mi dea cel mai sincer sfat fara vreun interes ascuns si fara a avea acea indiferenta in glas care te face sa intrerupi orice dialog. [astept postul tau :P]

dezamagire

Firar sa fie de sentimente . Azi mi-am dat seama cat de mult detest oameni de sex masculin si nu numai... egoismul ... sentimentele in general . E bine cand esti fericit...cand insemni ceva pentru o persoana .Da ! dar ar fi mult mai bine daca nu am mai plange atunci cand "suferim " , cand ne simtim tradati,cand pana si ultima speranta pe care ne`am pus`o intr`o persoana se spulbera,cand oamenii pe care ajungem sa`i credem perfecti ne demonsteaza contrariul si ne ranesc...ne lovesc cu vorbe pana cand ne pierdem puterea de`ai intelege si siguranta in noi .Si totusi de ce ii iertam? "Eu : mi`as fi dorit sa fie altfel... El : si eu miam dorit si imi doresc multe da nu mi sor putut implini Eu : ce ti`ai dorit?" tacere... De ce nu incercam sa`i facem fericiti pe cei care tin la noi? De ce pana la urma ajungem sa gasim explicatii si celor mai grele vorbe care ne`au fost adresate?De ce nu putem sa traim fara ei? Urasc lacrimile ,sensibilitatea mea interminabila,indiferenta ,oamenii prefacuti ,minciuna ,ipocrizia , urasc ura ! Mai bine eram fluture, as fi trait putin dar frumos, as fi zburat din floare in floare , fara sentimente umane.

ceai 2

ceai

Plimbare

acasa...

Am ajuns acasa!!!...mi`a fost dor :de camera mea..sentimente,ganduri care ma macinau in urma cu o saptamana,de oameni dragi,de patul meu moale...de tot...in Viena a fost foarte frumos...m`am intors cu multa forta si liniste sufleteasca.Poate o sa scriu mai multe in zilele urmatoare...s`au intamplat atatea!...acum sunt prea obosita.Sper sa va placa pozele care m`am chinuit sa le fac (tot timpul uitam sa incarc aparatul :)) ... e bine si asa)