13 mai 2009

broscuta mi-a dat leapsa

Sunt...obosita Aş vrea...sa opresc putin timpul Păstrez...primul trandafir de la el Mi-aş fi dorit...sa nu fii fost atat de orgolioasa Nu îmi place...sa depind de altii Aud...vama-hotel cismigiu Îmi pare rău că...ard etape Îmi plac...noptiile de vara Nu sunt...ordonata Dansez...cand sunt singura acasa Cânt...la iarba verde Niciodată...nu m-as compromite Plâng...cand simt nevoia Nu îmi place de mine pentru că...sunt lasatoare Sunt confuză...cand imi vorbesti Am nevoie...de un el sociabil care sa ma inteleaga Ar trebui...sa-mi fac tema la engleza Merci http://butterfluxoxo.blogspot.com pentru leapsa.

21 aprilie 2009

Mucegai

Sa fiu impartiala intr-o lume plina de oportunisti pentru un moment am crezut ca o sa ma scuteasca de anumite nemultumiri.Imi dau seama ca mi-am cam lasat viata sa-mi scape printre degete.Am stat pe margine si i-am privit pe altii cum pleaca,iar apoi se reintorc.
Am incercat sa ma conving ca sunt eu prea suparacioasa,ca am facut si eu rau si ca e firesc sa se intample asa.
Ma simt alungata din propria viata.Mi s-au taiat aripile inainte de a invata sa le folosesc...
Sunt tentata sa spun ca e viata mea...ar trebui sa fac ce vreau cu ea dar m-as minti singura...doar atunci cand trebuie sa ne lipsim de prezenta unei persoane dragi ne dam seama cat de legati suntem de oamenii din jur...cata nevoie avem de ei...viata la modul absolut niciodata nu este doar a ta.Interactionam cu persoane chiar daca nu ne face placere,viata ni se modeleaza in permanenta dupa vointa celorlalti.Efectele actiunilor lor se rasfrang asupra noastra,uneori evident iar alteori mai subtil.
Parerile de rau sunt atat de inutile...
O sa-mi spui ca eu am gresit?
O sa inventezi niste scuze penibile pe care eu ar trebui sa le cred?

15 aprilie 2009

3 luni

Ati observat ca exista persoane care se gandesc la voi doar atunci cand se simt singure? Aceste persoane apar brusc in viata voastra, isi satisfac dorintele, ca apoi, cand ceva mult mai bun se iveste la orizont, sa dispara iar.Mereu m-am intrebat care este motivul pentru care se reintorc: sa fie oare disponibilitatea noastra neconditionata? De ce pentru unii, am fi buni doar in momentul in care lor le lipseste ceva ? Si de ce tocmai noi?
Oare sunt atat de nesemnificativa pentru toti cei care nu-mi dau un semn cu lunile?Oare toti cei care m-au uitat se mai gandesc la mine?Cred ca pana la urma traim intr-un cerc vicios: noi ii vedem doar pe ceilalti, nu si cand intre noi si ceilalti se pune semnul egalitatii. Practic, jumatate din viata suntem jucarii si cealalta jumatate suntem jucatori.Totul ar fi mult mai simplu, daca lumea ar fi deschisa si sincera: "Astazi m-am gandit la tine", "Mi-e dor de tine", "Nu te-am uitat", cu astfel de mesaje s-ar duce naibii o groaza de intrebari, si sincera sa fiu, pe mine m-ar ajuta grozav.
Nu am sa inteleg niciodata oamenii care dispar total din viata mea un timp, ca apoi sa reapara mai senini ca niciodata, ca la final s-o ia de la capat.Dar daca totul ar fi atat de simplu, unde ar mai fi distractia, macinatul nervilor, rosul unghiilor, nedormitul noptilor, barfelor nesfarsite cu prietenii, curiozitatea?Poate am sa inteleg si eu candva.Cand toate lucrurile o sa-mi fie clare o sa-mi expun mult mai obiectiv si rational punctul de vedere.
Dar pana atunci:Ti-e dor de mine?

3 aprilie 2009

O parte din Eu

Poate am lasat impresia ca sunt o tipa trista...
Fericirea ca si nefericirea are mai multe nuante,momentele de fericire prefer sa le traiesc...
Nu sa le scriu! Pot spune despre mine ca sunt vesnic indragostita...de munte,de mare,de rasarit,apus,vara,soare,de ploaie,muzica,desen,de o stea,de cana mea,de un el,iar daca nu de un El,de mine,cu siguranta.Ma iubesc mult!sunt narcisista!...in ultimul timp mai mult decat altadata...nu stiu daca asta e bine sau nu...poate e doar un zid pe care l-am creat ca sa ma protejeze,oferandu-mi iubire neconditionat.Sunt sensibila.Ma demoralizez foarte usor...in momentele proaste poate si o gluma care sa mi se para nesarata sa ma faca sa tac ceva timp,nu pentru ca te-as ura ci doar ca sa ma protejez si sa evit cearta.Mi se pare meschin sa dau amploare unei situatii de acest fel.O sa te trec pe o lista pe care o tin foarte aproape.O sa-ti fie restrictionata orice cale de comunicare un timp...dar o sa-mi treca si o sa-mi para rau...evident,tu nu o sa stii asta.Nu pentru ca mi se pare ridicol sa-mi cer scuze,daca gresesc imi asum...Daca o sa-ti spun trebuie sa te consideri norocos si sa fi convins ca esti una din persoanele care au aces la loja...persoanele care pot sa-mi perceapa cu usurinta balbele...sa-mi observe greselile. Mi-ar placea sa fiu mai inconstienta...mi se pare atractiv pentru simplul fapt ca nu esti nevoit sa-ti gandesti urmatorul pas...as putea sa ma joc cu apa si focul de cate ori vreau...dintr-o scanteie sa izbucneasca un incendiu pe care sa-l sting cu o picatura de apa sau sa-i controlez intensitatea..sa ma ghidez dupa instinct...dar teama ca o sa oscilez dintr-o extrema in alta imi da de gandit...s-ar putea termina prost si as ramane cu adevarate procese de constiinta...

26 martie 2009

Pe tocuri

Nu stiu sa iert!Nu mai am rabdare sa-i ascult pe ceilalti,poate prin simplul fapt ca atunci cand ma confesam lor simteam ca vorbesc singura si ca nu ma pot face inteleasa...Sunt rece fata de cei care m-au facut candva sa regret ca le-am fost devotata.Imi apar mereu in minte acele momente in care am fost dezamagita si sunt convinsa ca si eu am dezamagit la randul meu,e firesc sa gresim...sa iertam si sa vrem sa fim iertati!
In timp ce mancam am avut o conversatie cu mama,despre toti oamenii care ne-au dezamagit si altii care urmeaza s-o faca, ii spuneam ca eu nu as fii putut sa iert atat de usor precum a facut-o ea oricat de mult i-as fii iubit.Ma asteptam sa nu fiu de acord cu ceea ce spune...pentru ca e prea buna si prea sensibila,ceea ce am mostenit si eu...dar am mostenit si indiferenta si narcisismul de la tata ,care ma ajuta sa las impresia ca nu imi pasa.Ea mi-a zis "Nu o sa traiasca vesnic,iar atunci cand o sa moara o sa-mi para rau,vreau sa am oamenii pe care-i iubesc langa mine,atat cat e cu putinta".
E firesc sa vrea asta...toti vrem.Oare cei pe care ii iubim vor asta?Ei se gandesc ca poate noi murim si nu o sa mai poata repara nimic?Ca o sa fie in zadar sa-si mai doreasca sa se fii gandit de 2 ori inainte?Tot o sa devina un nimic si mai mare iar regretul ne va zdrumcina viata considerabil...
I-as compara pe unii cu tocul pantofului a carui posesoare este o adolescenta,iar pe ceilalti cu tarana imbibata in apa de ploaie.Tocul arata ferm,impune respect,iti poate provoca o anumita tensiune,si poate chiar sa te faca sa nu mai fii coerent in timp ce-i vorbesti,in contrast,pamantul este misterios sensibil la atingere,atat de sensibil incat atunci cand il atingi ii lasi urme,il strivesti si il deformezi dupa propriul plac.Asa cum tocul inevitabil o sa striveasca pamantul si o sa-i lase urme si pamantul o sa-si lase amprenta pe toc murdarindu-l.Voi alegeti ce vreti sa fiti...toc sau tarana.Pana atunci eu vreau sa fiu doar indiferenta...
Am postat cu acordul mamei...Te iubesc mami!

21 martie 2009

Insomnie

  1. Ma simt ca o marfa pe care fiecare o percepe cum vrea.Sunt produsul finit al frustrarilor lor...am inceput prin a numara stropii de ploaie...intunericul devine tot mai violent.Prea mult...Vreau sa se intrevada raze de lumina...sa ma amagesc cu sperante...sa-mi intunec mintea cu ajutorul viselor...sa ma trezesc din toate astea ca dintr-un cosmar si s-o iau de la capat.Imi vine greu sa dau crezare tuturor banuielilor care s-au dovedit a fi adevarate.Mintea mea continua sa se zbata.In zadar.pupilele incep un adevarat proces de dilatare...lacrimile se preling pe obraji...ajung pe gat si sfarsesc prin a-mi umezi perina...se absorb in ea si raman prezente.noaptea ma sedeaza,acum imi pun toata suferinta in sertar...nu ma pot lipsi de ea...rutina e pe cale sa inceapa. Sunt una cu noaptea.A venit randul meu sa visez...Noapte buna!

9 martie 2009

Imprejurarile te constrang fara motiv

Ma gandesc la ce s-a intamplat aseara...veselia imi coborase la un nivel foarte jos,iar pentru o clipa imi dorisem sa nu ma amestec,sa-mi silesc inima si gandurile sa ramana nepasatoare la spectacolul la care aveam sa particip...doar amintirile care nu erau deloc putine mi se derulau in acel moment prin minte aveau sa ma tina departe de acest spectacol caruia nu-i cunosteam substraturile...iar personajele imi erau destul de straine...doar protagonistul imi mai prezenta interes prin modul lui de as juca rolul atat de prost incat puteai sa-i observi ezitarile.Incetul cu incetul ma izolasem de aceasta larma care aproape ca ma intristase vazand-o pe aceasta fiinta de douazeci si doi de ani band,si vorbind atat de relaxat despre problemele lui mi se parea si mai scandalos.Sufeream de raul pe care il faceau organismului toate aceste excese de zi cu zi.In fine,s-a intamplat chiar lucrul acela pe care-l prevazusem si de care ma temeam dar care s-a dovedit a nu fi cel care mi-a dat bataie de cap ceva timp...pana la momentul resemnarii.

3 martie 2009

Nostalgia plecarii de acasa

De fiecare data cand plec de acasa simt un gol in stomac...chiar daca plec in vacanta sau plec pentru ca trebuie... Acasa ma simt protejata si in siguranta,si logic ar fi ca fiecare dintre noi sa se simta asa...desi,pentru unii realitatea rezerva multe amintiri care se vor uitate,legate de acasa. Uneori as da orice sa plec de acasa...satula de programul fix,plictisita de aceiasi oameni,de aceleasi locuri...de acelasi oras care uneori imi lasa un gust amar dar pe care incerc sa-l protejez...el nu are nicio vina ca e locuit de oameni mai putin manierati sau chiar deloc care nu au minimum de respect pentru mediul inconjurator si implicit pentru ei.Vreau diversitate,vreau nou,vreau libertate.Timpul va trece mai repede decat ma astept...mai sunt 2 ani,iar apoi viata mea se va schimba considerabil,va trebui sa-mi fac bagajul si sa plec...ce o sa fac?unde o sa ma duc? Imi place clujul pentru ca e cluj si pentru ca am cunoscut oamenii sociabili in cluj,imi place agitatia,imi place sa descopar locuri noi,faptul ca vad in fiecare zi oameni diferiti care imi dau senzatia ca traiesc intr-un imprevizibil total...,iar asta ma fascineaza,ma face si mai curioasa decat sunt...

1 martie 2009

Primavara

Happy martisor!
P.S.Cu ce seamana o jumatate de portocala ?

24 februarie 2009

Egoismul meu dus la cote maxime

Ultima experienta din viata noastra trebuie sa fie atat de diferita...moartea.Cum e sa mori? De mii de ani noi,oamenii,facem din sinucidere un subiect tabu.De ce e rau sa te sinucizi?De ce sa traiesti daca nu mai vrei,daca nu-ti mai gasesti locul,daca nu mai esti fericit?
Nu cred ca fiintele care se sinucid gresesc,ce e tragic in a parasi Pamantul?Cred ca la fel de bine putem sa traim si in alte locuri,poate cu mai putina suferinta. La naiba cu superstitiile!Daca Dumnezeu ne-a creat el ne stie trecutul,prezentul si viitorul,ne aduce pe lumea asta stiind prea bine cum o sa sfarsim,deci nu va fi socat de gesturile noastre.Oamenii de ce ar fi?Da,stiu...nu suntem singuri si trebuie sa tinem cont si de pareriile celor din jur sau macar sa stam putin si sa ne gandim la cat rau le-am putea cauza...Dar sa nu uitam sa fim fericiti!
Mi-as dori sa mor frumos...ajutata de o supradoza de calmante care sa simti cum iti amortesc trupul si mintea,in bratele unui strain care te fascineaza,poate ascultand si melodia preferata...asa ar trebui sa fiu multumita pentru ca nu ar mai trebui sa trec prin experiente similare,caci si-ar pierde originalitatea,transformandu-se in trageria unei vieti in care totul se repeta,iar ziua de ieri e totdeauna la fel cu cea de maine.
Ar fi aproape imposibil sa nu fiu cuprinsa de frica,o frica teribila de necunoscut,dar pana la urma nu asta ne dorim?sa descoperim cat mai multe lucruri si mai ales sa traim momente unice?sau e prea mult?
[Nu vreau sa ma sinucid,e departe de mine gandul acesta.Ma simt singura si pur si simplu aberez...]

20 februarie 2009

Miercuri

[inapoi cu 2 zile] Era miercuri.Imi petreceam seara linistita in pat...desi ma sperie rapiditatea cu care trece timpul,alteori imi doresc sa nu il simt.Pentru a mia oara refuzam sa-mi parasesc asternuturile care imi atingeau trupul atat de subtil...le prefer calde si pufoase,rusinoase si secretoase precum sunt si eu... Lipsita de entuziasm stateam atintita cu ochii in monitor...am primit adresa unui blog pe care l-am acesat fara sa ma gandesc prea mult...la scurt timp am aflat ca si lui i se intamplase acelasi lucru...nu stiu ce l-a facut sa-mi dea add pe adresa de YM poate i-a placut modul in care imi exprimam sentimentele pe blog sau pur si simplu cuprins de plictiseala...am inceput sa schimbam parari:directi,lipsiti de vreun sentiment,poate doar frustrarea cu care catalogam eu barbatii in postul anterior,iar el femeiile in discutia noastra ne mai facea sa vorbim...dupa putin timp a dat curs unei conversatii pe care o credeam superficiala,o simpla discutie prin telefon...incercata de neincrederea pe care eu o consider fireasca am reactionat putin superficial.Pe parcur parca mi s-a diminuat superficialitatea la maximum si nici nu mai stiu cand si cum am inceput sa dau frau liber cuvintelor.E interesant sa simti cum trece timpul si tu prinzi incredere intr-un om care te indeamna sa-ti exprimi pana si cele mai ascunse trairi si ganduri pe care nu credeai ca o sa le spui cuiva,te ajuta sa-ti eliberezi mintea populata de personaje infecte,banale,aceleasi din trecut care iti pareau odinioara super eroi.Mi-a schimbat viziunea asupra unor situatii pe care nu credeam ca o sa le inteleg,iar discutia noastra a evoluat mult mai dezinhibata decat as fi crezut.orele treceau fara sa-mi dau seama,iar obrajii mei timizi si dezantrenati erau patrunsi de o amorteala placuta din cauza rasului.Doar telefonul care s-a descarcat ne mai intrerupea conversatia matinala...a fost unul din cei care a incearcat intr-adevar sa ma asculte fara sa ma judece,sa ma inteleaga si sa-mi dea cel mai sincer sfat fara vreun interes ascuns si fara a avea acea indiferenta in glas care te face sa intrerupi orice dialog. [astept postul tau :P]

14 februarie 2009

dezamagire

Firar sa fie de sentimente . Azi mi-am dat seama cat de mult detest oameni de sex masculin si nu numai... egoismul ... sentimentele in general . E bine cand esti fericit...cand insemni ceva pentru o persoana .Da ! dar ar fi mult mai bine daca nu am mai plange atunci cand "suferim " , cand ne simtim tradati,cand pana si ultima speranta pe care ne`am pus`o intr`o persoana se spulbera,cand oamenii pe care ajungem sa`i credem perfecti ne demonsteaza contrariul si ne ranesc...ne lovesc cu vorbe pana cand ne pierdem puterea de`ai intelege si siguranta in noi .Si totusi de ce ii iertam? "Eu : mi`as fi dorit sa fie altfel... El : si eu miam dorit si imi doresc multe da nu mi sor putut implini Eu : ce ti`ai dorit?" tacere... De ce nu incercam sa`i facem fericiti pe cei care tin la noi? De ce pana la urma ajungem sa gasim explicatii si celor mai grele vorbe care ne`au fost adresate?De ce nu putem sa traim fara ei? Urasc lacrimile ,sensibilitatea mea interminabila,indiferenta ,oamenii prefacuti ,minciuna ,ipocrizia , urasc ura ! Mai bine eram fluture, as fi trait putin dar frumos, as fi zburat din floare in floare , fara sentimente umane.

ceai 2

ceai

Plimbare

10 februarie 2009

acasa...

Am ajuns acasa!!!...mi`a fost dor :de camera mea..sentimente,ganduri care ma macinau in urma cu o saptamana,de oameni dragi,de patul meu moale...de tot...in Viena a fost foarte frumos...m`am intors cu multa forta si liniste sufleteasca.Poate o sa scriu mai multe in zilele urmatoare...s`au intamplat atatea!...acum sunt prea obosita.Sper sa va placa pozele care m`am chinuit sa le fac (tot timpul uitam sa incarc aparatul :)) ... e bine si asa)

31 ianuarie 2009

liniste

aseara nu am scris,nu pentru ca n`as fi avut ce...doar ca eram prea obosita ca sa mai fiu coerenta...ziua de ieri m`am hotarat sa mi`o petrec cu ai mei...in ultimul timp i`am neglijat...asa ca le`am facut o vizita bunicilor,apoi am fost pana la fini pentru ultimele hotarari (ca de mergem in Viena :X) ca insfarsit pe la 00:30 am ajuns acasa...ne era foame asa ca ne`am hotarat toti trei sa facem spaghete cu pui si ciuperci asa ca fiecare s`a apucat de treaba tata taia pieptul de pui,mama ciupercile,eu facem sosul alb...era armonie!m`am simtit asa de multumita...am niste parinti minunati! si spaghetele au iesit foarte buneeee!

coca cola si consecintele

Am descoperit ce se intampla dupa ce beau o Coca-Cola. Am ramas destul de uimita. Vedeti de ce: - in primele 10 minute: 10 lingurite de zahar iti intra in organism (100% din cantitatea recomandata zilnic). Nu vomiti imediat din cauza abundentei de dulce pentru ca acidul fosforic taie din greata. - 20 de minute: zaharul din sange cauzeaza un exces de insulina. Ficatul tau reactioneaza la acest lucru transformand cat mai mult zahar in grasime. - 40 de minute: absorbtia de cafeina e completa. Ti se dilata pupilele, iti creste tensiunea si ca raspuns, ficatul elibereaza mai mult zahar in sistemul circulator. - 45 de minute: corpul tau creste productia de dopamina, stimuland centrii nervosi ai placerii din creierul tau. - >60 de minute: acidul fosforic uneste calciul, magneziul si zincul din intestinul subtire, provocand o crestere a metabolismului. - >60 de minute: Proprietatile diuretice ale cafeinei intra in joc (iti vine sa urinezi). Evacuezi calciul, magneziul si zincul ce erau destinate oaselor, precum si sodiu, electrolit si apa. - >60 de minute: pe masura ce abrambureala din tine se calmeaza, vei avea o lipsa de zahar. Esti iritabil, nervos si/sau lipsit de vlaga. Practic ai eliminat toata apa din Cola si odata cu ea, si o multime de elemente nutritive ce puteau fi folosite de catre organismul tau spre exemplu, in abilitatea de a te hidrata sau in intarirea oaselor si dintilor. Dupa ce ati citit randurile de mai sus, ce alegeti: un ceai verde sau tot o Coca Cola?

28 ianuarie 2009

tu

Azi am avut o zi plina...ascultat la istorie,romana,Twilight,o portie de ras cu fetele,ciocolata,popcorn, bomboane de menta si mult net :D,whatever nu vreau sa vorbesc despre asta...o sa scriu ceva ce sta ascuns de vreo 2 saptamani in pc`ul meu...ganduri sincere...
Imi doresc mai mult ca orice, in momentul de fata, o discutie intre patru ochi, la o cafea, cu tine.In care sa imi exprim gandurile si sa vorbim despre nemurirea sufletului...Sa iti aprinzi o tigara, sa ma servesti, sa te refuz usor cu un 'Nu fumez.' .Si sa ajungem sa vorbim despre ignoranta ta. Despre tine.Sa imi relatezi cu cele mai mici detalii, viata ta.Dorinta mea, in momentul de fata e sa fiu 'autorul' tau.Vreau sa fi sursa mea de inspiratie.Vreau sa iti citesc gandurile prin privire. Prin ochii tai negrii...Imi doresc sa te aud doar pe tine. Sa fie liniste si sa fim doar noi.Si cafeaua.Sa inghitim amaraciunea ei in sec.Sa nu se termine niciodata, ca momentul acela sa fie etern... ... sa inchidem ochii.Sa visam impreuna. Sa avem acelasi vis.Noi doi. Impreuna. Intradevar un vis...Ca intr-un final sa te sarut. Sa te simt.Sa iti mangai parul si sa zambesc. Sa zambim, amandoi.Apoi sa ne intoarcem la cafeaua noastra si sa ne privim adanc in ochi.Sa iti spun cat tin la tine, iar tu sa taci.Sa iti apleci privirea si sa te prefaci ca nu ai auzit.Sa ma trezesc...

27 ianuarie 2009

emotia primului post

Dupa multe incercari am dat viata micutului blog...sper sa fac treaba buna :D