broscuta mi-a dat leapsa

Sunt...obosita Aş vrea...sa opresc putin timpul Păstrez...primul trandafir de la el Mi-aş fi dorit...sa nu fii fost atat de orgolioasa Nu îmi place...sa depind de altii Aud...vama-hotel cismigiu Îmi pare rău că...ard etape Îmi plac...noptiile de vara Nu sunt...ordonata Dansez...cand sunt singura acasa Cânt...la iarba verde Niciodată...nu m-as compromite Plâng...cand simt nevoia Nu îmi place de mine pentru că...sunt lasatoare Sunt confuză...cand imi vorbesti Am nevoie...de un el sociabil care sa ma inteleaga Ar trebui...sa-mi fac tema la engleza Merci http://butterfluxoxo.blogspot.com pentru leapsa.

Mucegai

Sa fiu impartiala intr-o lume plina de oportunisti pentru un moment am crezut ca o sa ma scuteasca de anumite nemultumiri.Imi dau seama ca mi-am cam lasat viata sa-mi scape printre degete.Am stat pe margine si i-am privit pe altii cum pleaca,iar apoi se reintorc.

Am incercat sa ma conving ca sunt eu prea suparacioasa,ca am facut si eu rau si ca e firesc sa se intample asa.

Ma simt alungata din propria viata.Mi s-au taiat aripile inainte de a invata sa le folosesc...

Sunt tentata sa spun ca e viata mea...ar trebui sa fac ce vreau cu ea dar m-as minti singura...doar atunci cand trebuie sa ne lipsim de prezenta unei persoane dragi ne dam seama cat de legati suntem de oamenii din jur...cata nevoie avem de ei...viata la modul absolut niciodata nu este doar a ta.Interactionam cu persoane chiar daca nu ne face placere,viata ni se modeleaza in permanenta dupa vointa celorlalti.Efectele actiunilor lor se rasfrang asupra noastra,uneori evident iar alteori mai subtil.

Parerile de rau sunt atat de inutile...

O sa-mi spui ca eu am gresit?

O sa inventezi niste scuze penibile pe care eu ar trebui sa le cred?

3 luni

Ati observat ca exista persoane care se gandesc la voi doar atunci cand se simt singure? Aceste persoane apar brusc in viata voastra, isi satisfac dorintele, ca apoi, cand ceva mult mai bun se iveste la orizont, sa dispara iar.Mereu m-am intrebat care este motivul pentru care se reintorc: sa fie oare disponibilitatea noastra neconditionata? De ce pentru unii, am fi buni doar in momentul in care lor le lipseste ceva ? Si de ce tocmai noi?

Oare sunt atat de nesemnificativa pentru toti cei care nu-mi dau un semn cu lunile?Oare toti cei care m-au uitat se mai gandesc la mine?Cred ca pana la urma traim intr-un cerc vicios: noi ii vedem doar pe ceilalti, nu si cand intre noi si ceilalti se pune semnul egalitatii. Practic, jumatate din viata suntem jucarii si cealalta jumatate suntem jucatori.Totul ar fi mult mai simplu, daca lumea ar fi deschisa si sincera: "Astazi m-am gandit la tine", "Mi-e dor de tine", "Nu te-am uitat", cu astfel de mesaje s-ar duce naibii o groaza de intrebari, si sincera sa fiu, pe mine m-ar ajuta grozav.

Nu am sa inteleg niciodata oamenii care dispar total din viata mea un timp, ca apoi sa reapara mai senini ca niciodata, ca la final s-o ia de la capat.Dar daca totul ar fi atat de simplu, unde ar mai fi distractia, macinatul nervilor, rosul unghiilor, nedormitul noptilor, barfelor nesfarsite cu prietenii, curiozitatea?Poate am sa inteleg si eu candva.Cand toate lucrurile o sa-mi fie clare o sa-mi expun mult mai obiectiv si rational punctul de vedere.

Dar pana atunci:Ti-e dor de mine?

O parte din Eu

Poate am lasat impresia ca sunt o tipa trista...

Fericirea ca si nefericirea are mai multe nuante,momentele de fericire prefer sa le traiesc...

Nu sa le scriu! Pot spune despre mine ca sunt vesnic indragostita...de munte,de mare,de rasarit,apus,vara,soare,de ploaie,muzica,desen,de o stea,de cana mea,de un el,iar daca nu de un El,de mine,cu siguranta.Ma iubesc mult!sunt narcisista!...in ultimul timp mai mult decat altadata...nu stiu daca asta e bine sau nu...poate e doar un zid pe care l-am creat ca sa ma protejeze,oferandu-mi iubire neconditionat.Sunt sensibila.Ma demoralizez foarte usor...in momentele proaste poate si o gluma care sa mi se para nesarata sa ma faca sa tac ceva timp,nu pentru ca te-as ura ci doar ca sa ma protejez si sa evit cearta.Mi se pare meschin sa dau amploare unei situatii de acest fel.O sa te trec pe o lista pe care o tin foarte aproape.O sa-ti fie restrictionata orice cale de comunicare un timp...dar o sa-mi treca si o sa-mi para rau...evident,tu nu o sa stii asta.Nu pentru ca mi se pare ridicol sa-mi cer scuze,daca gresesc imi asum...Daca o sa-ti spun trebuie sa te consideri norocos si sa fi convins ca esti una din persoanele care au aces la loja...persoanele care pot sa-mi perceapa cu usurinta balbele...sa-mi observe greselile. Mi-ar placea sa fiu mai inconstienta...mi se pare atractiv pentru simplul fapt ca nu esti nevoit sa-ti gandesti urmatorul pas...as putea sa ma joc cu apa si focul de cate ori vreau...dintr-o scanteie sa izbucneasca un incendiu pe care sa-l sting cu o picatura de apa sau sa-i controlez intensitatea..sa ma ghidez dupa instinct...dar teama ca o sa oscilez dintr-o extrema in alta imi da de gandit...s-ar putea termina prost si as ramane cu adevarate procese de constiinta...

Pe tocuri

Nu stiu sa iert!Nu mai am rabdare sa-i ascult pe ceilalti,poate prin simplul fapt ca atunci cand ma confesam lor simteam ca vorbesc singura si ca nu ma pot face inteleasa...Sunt rece fata de cei care m-au facut candva sa regret ca le-am fost devotata.Imi apar mereu in minte acele momente in care am fost dezamagita si sunt convinsa ca si eu am dezamagit la randul meu,e firesc sa gresim...sa iertam si sa vrem sa fim iertati!

In timp ce mancam am avut o conversatie cu mama,despre toti oamenii care ne-au dezamagit si altii care urmeaza s-o faca, ii spuneam ca eu nu as fii putut sa iert atat de usor precum a facut-o ea oricat de mult i-as fii iubit.Ma asteptam sa nu fiu de acord cu ceea ce spune...pentru ca e prea buna si prea sensibila,ceea ce am mostenit si eu...dar am mostenit si indiferenta si narcisismul de la tata ,care ma ajuta sa las impresia ca nu imi pasa.Ea mi-a zis "Nu o sa traiasca vesnic,iar atunci cand o sa moara o sa-mi para rau,vreau sa am oamenii pe care-i iubesc langa mine,atat cat e cu putinta".

E firesc sa vrea asta...toti vrem.Oare cei pe care ii iubim vor asta?Ei se gandesc ca poate noi murim si nu o sa mai poata repara nimic?Ca o sa fie in zadar sa-si mai doreasca sa se fii gandit de 2 ori inainte?Tot o sa devina un nimic si mai mare iar regretul ne va zdrumcina viata considerabil...

I-as compara pe unii cu tocul pantofului a carui posesoare este o adolescenta,iar pe ceilalti cu tarana imbibata in apa de ploaie.Tocul arata ferm,impune respect,iti poate provoca o anumita tensiune,si poate chiar sa te faca sa nu mai fii coerent in timp ce-i vorbesti,in contrast,pamantul este misterios sensibil la atingere,atat de sensibil incat atunci cand il atingi ii lasi urme,il strivesti si il deformezi dupa propriul plac.Asa cum tocul inevitabil o sa striveasca pamantul si o sa-i lase urme si pamantul o sa-si lase amprenta pe toc murdarindu-l.Voi alegeti ce vreti sa fiti...toc sau tarana.Pana atunci eu vreau sa fiu doar indiferenta...

Am postat cu acordul mamei...Te iubesc mami!

Insomnie

1. 
2. Ma simt ca o marfa pe care fiecare o percepe cum vrea.Sunt produsul finit al frustrarilor lor...am inceput prin a numara stropii de ploaie...intunericul devine tot mai violent.Prea mult...Vreau sa se intrevada raze de lumina...sa ma amagesc cu sperante...sa-mi intunec mintea cu ajutorul viselor...sa ma trezesc din toate astea ca dintr-un cosmar si s-o iau de la capat.Imi vine greu sa dau crezare tuturor banuielilor care s-au dovedit a fi adevarate.Mintea mea continua sa se zbata.In zadar.pupilele incep un adevarat proces de dilatare...lacrimile se preling pe obraji...ajung pe gat si sfarsesc prin a-mi umezi perina...se absorb in ea si raman prezente.noaptea ma sedeaza,acum imi pun toata suferinta in sertar...nu ma pot lipsi de ea...rutina e pe cale sa inceapa. Sunt una cu noaptea.A venit randul meu sa visez...Noapte buna!

Imprejurarile te constrang fara motiv

Ma gandesc la ce s-a intamplat aseara...veselia imi coborase la un nivel foarte jos,iar pentru o clipa imi dorisem sa nu ma amestec,sa-mi silesc inima si gandurile sa ramana nepasatoare la spectacolul la care aveam sa particip...doar amintirile care nu erau deloc putine mi se derulau in acel moment prin minte aveau sa ma tina departe de acest spectacol caruia nu-i cunosteam substraturile...iar personajele imi erau destul de straine...doar protagonistul imi mai prezenta interes prin modul lui de as juca rolul atat de prost incat puteai sa-i observi ezitarile.Incetul cu incetul ma izolasem de aceasta larma care aproape ca ma intristase vazand-o pe aceasta fiinta de douazeci si doi de ani band,si vorbind atat de relaxat despre problemele lui mi se parea si mai scandalos.Sufeream de raul pe care il faceau organismului toate aceste excese de zi cu zi.In fine,s-a intamplat chiar lucrul acela pe care-l prevazusem si de care ma temeam dar care s-a dovedit a nu fi cel care mi-a dat bataie de cap ceva timp...pana la momentul resemnarii.